23 Iulie 2007
COSMOTE România susţine şi în acest an festivalul în aer liber Peninsula, una dintre cele mai mari manifestări de acest gen din România, organizat la Târgu Mureş în perioada 25 – 29 iulie.
Pe toată durata festivalului, participanţii pot testa gratuit în locaţii amenajate de COSMOTE serviciul i-mode şi se pot familiariza cu această tehnologie, care oferă date şi multimedia direct pe telefonul mobil, precum şi acces la e-mail, site-uri dedicate de ştiri, informaţii meteo şi bancare, sport, hărţi etc.
Peste 67.000 de vizitatori sunt aşteptaţi să ia parte la eveniment, varianta românească a celebrului festival Sziget, Ungaria. Timp de cinci zile, mai mult de 125 artişti, dj-i şi trupe pop, rock, funk dar şi R&B vor concerta pe patru scene amplasate pe malul Mureşului.
Programul evenimentului reuneşte atât trupe îndragite din România, precum Cargo, Direcţia 5, Hara, Luna Amară, Paraziţii, Voltaj, Şuie Paparude, dar şi artişti celebri pe plan internaţional - Kosheen, The Exploited, Theatre of Tragedy.
Pe lângă muzică, vizitatorii festivalului se vor putea bucura şi de programe de artă, film, teatru şi sport.
COSMOTE a sprijinit şi anul trecut festivalul Peninsula, alături de o serie de alte evenimente de amploare destinate tinerilor. |